Este intoleranta intolerabila?

Scala: Acceptare (+1 = apreciere) - Toleranta (0 = indiferenta)- Intoleranta (-1 = condamnare)

Intoleranta este atitudinea de neacceptare a diferentelor dintre grupuri, motivata pe dorinta de a trai intr-o societate mai mult sau mai putin omogena. Totalitarismul absolut isi propune egalizarea si omogenizarea absoluta a subiectilor sai. Dupa acest criteriu, nazismul a fost o forma „mai usoara" de totalitarism, in comparatie cu comunismul, deoarece isi propunea „doar" o societate omogena „doar" din punct de vedere rasial, doctrinar si al orientarii sexuale, in timp ce comunismul urmarea construirea unei societati substantial egalitare, omogene.

Intoleranta se poate manifesta fie implicit, prin excludere, prin refuzul dialogului, fie explicit, prin condamnare si in final prin actiuni violente. Ura, neacceptarea dialogului si dogmatismul militant sunt marci ale intolerantei. Este necesar sa exemplific acest lucru, pentru a fi bine inteles: sa spunem ca preotul X vine la o dezbatere pe tema „Biserica si homosexualitatea". Prin refuzul acestuia de a discuta motivele obiective ale atitudinii de condamnare pe care Biserica pe care o reprezinta o are fata de homosexualitate, si mai mult, prin refuzul de a pune in discutie dogmele acelei Biserici, dumnealui refuza dialogul la care formal participa. Caci ce altceva este dialogul daca nu un schimb de idei, opinii si argumente intre egali. Din moment ce o persoana ce ia parte la un dialog prezumtiv isi considera ideile si argumentele dincolo de orice discutie sau indoiala, acel dialog nu mai poate avea loc, deoarece nu mai are sens. Acest tip de comunicare seamana mai degraba cu o specie a propagandei. Domnul preot X refuza sa isi discute pozitia dar in acelasi timp este gata sa atace celelalte pozitii prezentate. Si atunci, de ce am fi toleranti cu o asemnea atitudine esential intoleranta??!

Refuzul dialogului duce la escaladarea divergentelor si la trecerea de la intoleranta latenta sau implicita la formele de intoleranta explicita si manifesta. De ce sa sustinem ca trebuie sa ii intelegem pe cei din partea adversa? Daca pana si preotii crestin-ortodocsi refuza propozitia lui Cristos - „iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!", de ce trebuie sa fim noi, putinii oameni care suntem deschisi dialogului, mai crestini decat preotii?? Acest lucru trebuie intotdeauna evitat, deoarece acceptarea lui va incuraja intoleranta. Pe undeva aici intru intr-o dilema, caci intr-adevar intoleranta naste intoleranta, fie ca este justificabila etic sau nu.

Daca invitatia la dialog este constant refuzata, sau daca dialogul se materializeaza intr-un monolog dogmatic, acesta nu inseamna ca pentru a fi consecventi cu principiile noastre „tolerante" trebuie sa acceptam pozitia intoleranta ca pe ceva acceptabil. Acceptarea neconditionata a conditiilor celeilalte parti este rar o dovada de inteligenta. Tratatul de la Munchen (1938) a dovedit-o. Fundamentalismul crestin a dat nastere Cruciadelor si Inchizitiei. Fundamentalismul islamic a dat nastere „djihad-ului" ca razboi impotriva tuturor „necredinciosilor". Acesta este un exemplu de „dialog al surzilor" (n.a. fara nici o intentie peiorativa la adresa celor cu probleme de auz). La fel cum BOR (Biserica Ortodoxa Romana) condamna homosexualitatea, clericii fundamentalisti islamici condamna civilizatia iudeo-crestina. Fara argumente falsificabile, fara o justificare rationala, fara un dialog sau o incercare de solutionare pajnica a diferendelor de opinie. Deseori m-am intrebat daca promotorii intolerantei in diversele ei forme (anti-semitism, homofobie, xenofobie, rasism, nationalism etnic) sunt sau nu constienti de filiatia intelectuala evidenta intre ideile lor si cele ale infamului Adolf Hitler. Evident, raspunsul este ca ei fie nu stiu fie nu le pasa... De-a lungul istoriei, categoriile cu trasaturi vizibil diferite fata de majoritate au generat ura si intoleranta majoritatii. Genocidul impotriva Armenilor (1915-1917), Holocaust-ul evreilor, al Romilor, al homosexualilor si al persoanelor cu dizabilitati (1940-1945), genocidul Khmerilor Rosii (1965-1967), genocidul din Bosnia-Hertegovina (1992) sau cel din Rwanda (1995) ne dau masura acestor lucruri. S.P. Huntington observa pe buna dreptate ca „granitele Islamului sunt insangerate", dar acelasi lucru putea fi spus acum 5 sau 6 sute de ani despre granitele „Crestinatatii" colonizatoare.

Nu sunt un relativist intelectual pentru a sustine ca orice principiu se poate negocia. Dar nu sunt nici un dogmatic pentru a sustine ca nici un principiu nu se poate discuta. Dezbaterea publica este un proces esential pentru o societate liberal-democratica unde nu ar trebui sa existe subiecte tabu. Dar ele exista, pentru diferiti actori ai vietii publice. Poate fi liberalismul un asemenea tabu? Ei bine da! Spun asta deoarece in numele apararii valorilor democratiei liberale am sustinut ideea ca intoleranta nu trebuie tolerata, fara sa imi bat prea mult capul cu analizarea acestei judecati de valoare. Dar avand in vedere ca intoleranta naste intoleranta, si plecand de la situatia reala in care exista nenumarate grupuri „dogmatice", a trebuit sa imi re-evaluez atitudinea. Iata solutia la care am ajuns: intoleranta explicita, militanta este intolerabila, iar intoleranta implicita este tolerabila, dar niciodata legitima sau acceptabila ca un dat. Raspunsul la intoleranta trebuie sa fie controlat si proportional, in sensul ca intoleranta violenta trebuie confruntata cu mijloace coercitive, in timp ce intoleranta pasiva trebuie „confruntata" doar prin dialog. Astfel, un actor intolerant explicit trebuie intotdeauna pedepsit. Deasemenea, orice actor intolerant trebuie primit la masa dialogului, in ciuda faptului ca acesta nu respecta toate regulile jocului. Oamenii trebuie sa aiba dreptul la a doua sansa. Eu nu voi incerca sa le-o ofer criminalilor sau dictatorilor, dar trebuie sa accept acest principiu deoarece si eu am beneficiat de consecintele sale. Asta nu inseamna insa ca un actor ce incalca regulile nu trebuie penalizat, iar daca abaterea se repeta, „eliminat" din joc. Dar nici nu inseamna ca el trebuie refuzat „a priori". Intoleranta observata trebuie intotdeauna numita si condamnata, iar jocul democratic trebuie sa ramana deschis tutoror celor interesati, chiar si in calitate de „observatori". Totusi, revin cu o precizare mai plastica: jocul democratic trebuie sa tolereze prezenta jucatorilor care au mai faultat, dar arbitrul trebuie intotdeauna sa fluiere fault cand il observa... si sa arate cartonasul rosu celui care faulteaza! Intoleranta in forme benigne (excluderea sau intoleranta verbala moderata) trebuie tolerata, insa niciodata acceptata ca fiind ceva normal!

Am asistat la o dezbatere gazduita de SNSPA, pe tema „Biserica si homosexualitatea", mediata de domnul profesor Laurentiu Stefan. Printre invitati se afla domnul preot ortodox Aurelian, care a incercat sa explice ca BOR nu condamna persoanele de orientare homosexuala, ci „doar" activitatea homosexuala. Totusi, unii dintre noi isi amintesc bine de campania BOR impotriva abrogarii articolului 200 si impotriva homosexualitatii („NU Homosexualitatii!"). Si luand nota de precizarea domnului Aurelian, ma intreb daca aceasta distinctie ajuta la ceva. Daca domnul Pruteanu condamna manelele, el ataca indirect pe cei care asculta manele si implicit un anumit stil de viata. Dar BOR, condamnand o anumita orientare sexuala, o caracteristica definitorie pentru orice individ, face mult mai mult decat sa atace indirect o categorie. BOR ataca o trasatura definitorie pentru acea categorie, ataca diferenta. Daca ma intrebati pe mine, aici este cheia de intelegere a mecanismului gandirii intolerante: diferenta este ceea ce genereaza intoleranta. Iar pentru ca lupta impotriva intolerantei si discriminarii sa aiba succes, trebuie ca toate organizatiile care lupta impotriva unui anumit tip de discriminare sa isi uneasca eforturile pentru a creea o societate cu mult mai mult respect pentru diversitate, o societate deschisa... In opinia mea, distinctia intre grup si trasatura distinctiva a grupului nu are substanta. Este ca si cum un nazist ne-ar explica faptul ca nazistii nu au nimic impotriva evreilor ca persoane, ci doar impotriva faptului de a fi evreu, impotriva identitatii, originii, a valorilor, principiilor si stilul de viata al acestora. Dar ce altceva ne face indivizi de sine statatori, daca nu tocmai caracteristicile nostre specifice?

Romania este un stat laic. Biserica sau organizatiile religioase in general trebuie sa participe in dezbaterea publica si sa isi promoveze sau sa isi apere principiile. Din punctul meu de vedere religia trateaza aspectele spirituale ale vietii, iar amestecul organizatiilor religioase in aspectele pregmatice ale politicilor publice este lipsit de sens. BOR poate condamna „moral" orice practica sexuala sau orice grup de oameni doreste. Dreptul la libera expresie ii garanteaza acest lucru. Dar promovarea de catre BOR a ideii ca homosexualitatea trebuie pedepsita penal imi pare un lucru inadmisibil si o dovada manifesta de intoleranta. Similar, in opinia mea, perspectiva toleranta de tip „middle of the road" asupra homosexualitatii ca delict fara victime este tolerabila, dar nu si acceptabila sau dezirabila. Concret eu voi tolera o asemenea opinie, dar nu o voi accepta si nu o voi promova ca fiind legitima. Trebuie sa precizez ca intre tolerarea homosexualitatii ca o practica minoritara, dar inofensiva pentru majoritate, si acceptarea homosexualitatii ca o varianta de sexualitate, la fel ca oricare alta, este o mare diferenta. Din punct de vedere etic nu se poate sustine ca a fi heterosexual este mai bine decat a fi GLBT (gay, lesbian, transexual, bisexual). Astfel, tolerarea implica valorizarea pozitiva a orientarii heterosexuale in timp ce acceptarea presupune tratarea oricaror optiuni „identitare" ca „value free".

Un alt participant la aceasta dezbatere, doamna profesoara si activista feminista Mihaela Miroiu a prezentat o perspectiva diferita. Printr-o contructie ce imbina argumentele etice cu argumente aparent stiintifice (referirea la unele studii, neprecizate), dar care s-au dovedit apoi simple prejudecati, doamna Miroiu a concluzionat ca persoanele de orientare homosexuala trebuie sa aiba aceleasi drepturi cu majoritatea. Totusi, dansa a precizat ca din punct de vedere „etic" pentru persoanele de orientare homosexuala este „dezirabila" uniunea consensuala. Asadar, cu toate ca sustine egalitatea in drepturi si cu toate ca ar accepta casatoria intre persoane de orientare homosexuala, doamna Miroiu nu agreeaza aceasta idee. Dar casatoria in societatea „moderna" este un contract intre doi adulti. Puteti sa imi spuneti conservator, dar eu cred despre casatorie ca este totodata o „institutie" de baza pentru societate. Totusi, pentru ca sunt o persoana consecventa, sustin ca dreptul de a te casatori este inerent oricarei persoane adulte si cu discenamant. Prin negarea acestui drept pentru persoanele de acelasi sex se neaga in primul rand egalitatea de statut pentru aceste persoane. Intr-un sens mai pragmatic, se neaga deasemenea o serie de drepturi si avantaje ce decurg din contractul de casatorie. Iar acest lucru nu poate fi justificat din punct de vedere etic! As spune chiar ca acest lucru nu se poate justifica nici din punct de vedere moral, deoarece casatoria este un contract ce reglementeaza o relatie din spatiul privat si nu din cel public, si ca atare nu poate afecta „bunele moravuri", oricare ar fi ele.



Trimite comentariile tale la e-mail: octav@apdr.ro